Mesteri populari
Clopurile
In satul Sârbi, pe Valea Cosăului, mai pot fi întâlniţi ultimii clopari din Maramureş. Vasile Borodi şi Ioan Bârlea confectionează din paie si talaş clopurile fără de care costumul barbatesc nu este întreg. Barbatul poartă pe cap acest mic element decorativ cu mândrie şi expresia lui este sclipitoare de umor atunci când şi-l dă pe ceafă pentru a-şi arata mirarea sau admiraţia pentru o faptă sau o vorbă...
Maşti
Cu măştile o altă poveste...Confecţionate din blănuri, piele, pânze şi coarne, ba chiar şi din boabe de fasole la care se adaugă ciucuri coloraţi, mărgele, clopoţei, panglici, aceste măşti expresive au rolul vrăjitoresc de a împrumuta curaj şi însufletire celui ce le poartă. Măştile sunt scoase la iveală cu ocazia teatrului naiv organizat de Crăciun şi Anul Nou în chip de colindă pe la casele oamenilor, pentru a alunga spiritele rele şi pentru a aduce aminte oamenilor că viata e trecatoare. Ele reprezintă uneori chipul morţii " cea cu coasa", alteori duhurile rele şi multe alte personaje din folclorul şi legendele maramureşene. La Săcel, meşterul Vasile Şuşca face măşti impunatoare si expresive, fiecare cu povestea şi cu puterea ei.
Ceramica
Pământul, apa şi focul au prins suflet în mâna moroşanului. Din negura vremurilor, lutul a dat viaţă unor recipiente cu forme diversificate, de o frumuseţe brută şi păgână, pictate în culori obținute din pământuri şi arse în cuptoare tradiţionale. Ceramica de Săcel este arsă din lutul roşu, de foarte bună calitate, este scos de la o mare adâncime, din puţuri de 15- 17 m adâncime. Prin forma vaselor, elementele decorative şi prin tehnicile de lucru, ceramica de Săcel este foarte asemănătoare cu ceramica dacică. Însă cuptorul în care ceramica se arde, este de provenienţă romană. Vasele sunt lucrate la roată, sunt ornate simplu, lustruite cu o piatră, lăsate încă o vreme la uscat, ţinute apoi in lăzi până când se adună mai multe bucăţi şi, în sfârşit, arse în cuptor fără a fi smălţuite. Meşteşugul olăritului se practică şi azi la Săcel, cu aceleaşi tehnici străvechi. Alte tipuri de ceramică sunt ceramica smalţuită ornamentată cu cornul de la Vama, ceramica ornamentată cu cornul şi pensula de la Vama şi Lapus, ceramica grafitată din Vama şi Valea Izei şi ceramica decorată cu pensula din Baia Sprie şi Baia Mare.
Costume populare
De sărbatoare sau de zi cu zi, haina moroşanului este impunătoare prin simplitatea şi frumuseţea ei. Fiecare zonă etnografică are propriile particularităţi când vine vorba de costumul tradiţional. Costumul din Lăpuş este, de pildă, mult mai sobru şi mai elegant decat cel din Maramureşul istoric, unde culorile sunt vii şi intense. În Ţara Maramureşului, Elementele definitorii ale costumului feminin sunt: năframa, cămaşa albă cu mâneci terminate în manşetă sau volan, poalele peste care vin cele două zadii cu dungi orizontale, a căror cromatică diferă în funcţie de regiune şi statutul social (de regulă negrul alternează cu roşu, galben sau portocaliu). Peste cămaşă vine pieptarul şi guba, pe timp de iarnă. Bărbaţii poartă o cămaşă albă, scurtă, izmene vara şi cioareci iarna, pe cap clopul sau cuşma, tot în funcţie de anotimp. Maramureşenii care vor să respecte ca la carte ţinuta tradiţională nu renunţă nici azi la opincile din picioare. În trecut, fiecare sat avea un specific local în privinţa portului, iar oamenii care veneau la târgul de ţară din Sighet, în fiecare primă zi de luni din lună, îşi recunoşteau provenienţa după detalii ale costumului purtat. Un element de identificare in portul femeilor era modul de dispunere a dungilor din zadie sau cromatica iar la bărbaţi, culoarea sumanului.
Sculptatul in lemn
Ne aflăm în Ţara lemnului, aşa că sculptatul in lemn e la loc de cinste printre meşteşugurile tradiţionale. Nu puţini ţărani au fost meşterii propriilor case. Unii s-au ridicat şi au devenit meşteri de biserici şi de porţi, sculptura in lemn impodobind capetele grinzilor de la case, ancadramentele uşilor şi ale ferestrelor, cerdacele, stalpii portilor. Dovezi vii ale lemnului se vad pe Valea Cosaului, Valea Izei si Valea Marei. Sunt porţile gospodăriilor din Berbeşti, Fereşti, Călineşti, Sârbi şi Budeşti, precum şi în muzeele în aer liber din Sighet şi Baia Mare. Un element de mare originalitate al arhitecturii maramureşene de lemn îl constituievechile biserici, cele mai multe construite în secolele XVII - XVIII , unele pe locul unor biserici mult mai vechi. De-a lungul timpului, nu puţine au fost arse de navalitori, dar în anii imediat urmatori au fost reconstruite. Lemnul este sufletul viu şi verde al maramureşeanului, adăpost al trupului şi spiritului, ajutor în munca pe câmp, căldura în nopţile de iarnă, într-un cuvânt, inima Maramuresului...
